Friday, Jun 4, 2021

 O oază de lumină

 

 

 

 

 

(Sursă imagine: Cinemagia.ro)

 

În nefericita perioadă pe care – fără voia ei – o traversează biata noastră planetă, lectura admirabilei scrieri Numai iubirea, a la fel de admirabilei Laurence Plazenet a reprezentat, cel puțin pentru mine, o evadare din tristețile din jur, o întoarcere la literatura de cea mai aleasă calitate, o așteptată – poate – oază de lumină... Nu știam prea multe amănunte despre autoare. Știam doar că romanul de față a fost distins cu Premiul Uniunii Europene pentru Literatură, în 2012. În calitate de mare iubitor al literaturii franceze de absolut toate genurile, am devorat cu nesaț și cu nerăbdare paginile romanului, care m-au transportat într-o lume despre care nu știam că poate fi descrisă cu atâta originalitate, ca o adevărată călătorie în vremi de mult apuse, vremi în care, sincer să fiu, parcă mi-aș fi dorit să trăiesc. Firește, dacă ar fi posibilă o călătorie în timp. Sau poate este și încă nu am aflat noi, oamenii cât de cât normali...

Romanul – admirabil tradus de Doina Jela, pe care o felicit și pentru calitatea culturală a notelor de subsol! – este, înainte de toate, foarte concentrat, cu alte cuvinte spune enorm despre viață și iubire, despre oameni, despre sentimente și frământări sufletești dintre cele mai diverse, fără a fi nevoie de sute și sute de pagini. Numai iubirea este, în fond, esență. Conform cunoscutei aserțiuni că esențele tari se găsesc în sticluțe mici. În cazul de față, în pagini puține... Ce am iubit cel mai mult la această carte este faptul că autoarea recurge, cu îndemânarea unui real om de cultură, la nenumărate trimiteri către scriitorii clasici  – și nu numai –, determinându-l, de fapt obligându-l pe cititor să alerge de îndată la rafturile bibliotecii, pentru a descoperi îndeaproape lecturile în care se scaldă la propriu eroii minunat conturați de autoare. În ciuda barocului destul de pregnant în roman, scriitoarea fiind specialistă în această epocă, ritmul este de multe ori alert, scrierea nu se pierde nico secundă în descrieri siropoase sau, de ce nu, inutile, ba, mai mult, capătă și valențe de scenariu de film. Ceea ce nu e puțin lucru. Dimpotrivă. Mă gândeam chiar la o frumoasă distribuție, cu Anthony Hopkins și, poate, Juliette Binoche (mai tinerică) în rolurile principale... Chiar aș îndrazni să vă propun, ca un mic experiment, atunci când veți citi cartea, să vi-i imaginați pe cei doi cu ochii minții... Sună interesant, gândesc eu...

În general, nu cred că e foarte indicat – mai ales într-o recenzie – să te apuci să povestești subiectul, răpind astfel bucuria cititorului de a descoperi singur meandrele atât de bine conturate în evenimentele descrise în roman. Îmi doresc însă să vă îmbătați – la figurat – de frumoasa și, of, tragica poveste a destinelor îngemănate ale eroilor romanului. Semnalez și erotismul elegant, senzualitatea care străbate în nenumărate scene, descrise cu minuțiozitatea și bunul gust care o caracterizează pe autoare... Admir – cum spuneam și ceva mai sus – modalitatea în care Laurence Plazenet face o trecere în revistă a unor opere intrate în panteonul valorilor universale, cele două personaje principale fiind dedicate trup și suflet scrierilor clasice. Un excurs interesant care, cu siguranță, ne va determina să revenim la lectura cărților tipărite pe hârtie, nu doar a celor electronice, cipate, digitalizate, seci și, cu osebire, reci... Iată-mă și poet, fără voia mea, desigur...

Nu te poți despărți de Numai iubirea fără a încerca să îți mai examinezi – măcar pentru câteva clipe – sufletul, adâncurile lui, întrebările lui, eventualele răspunsuri. Nu te poți despărți de rândurile autoarei fără a te privi în oglindă și a te întreba, mai mult sau mai puțin retoric, ,,Cine sunt eu? Cine suntem noi? Mai știm, oare, să iubim? Mai știm, oare să NE iubim? Mai știm, oare, să ardem de pasiune? 

Și, cine știe, poate că Laurence Plazenet ne sugerează – printre rânduri – că ÎNCĂ e posibil să iubim. Nu neapărat ca în cărți sau în filme sau în piese de teatru, ci simplu, omenește, ADEVĂRAT. Pentru că – nu-i așa?  la urma urmelor contează NUMAI IUBIREA...

 

                                                             —  Eugen Cristea

 

                

Icon securitate LibraPay