Cea mai mare tragedie a tuturor timpurilor.
Și poate cel mai mare exemplu de mântuire al tuturor timpurilor.
Într-o emoționantă și înălțătoare poveste romanțată, Marie Corelli, cea mai citită prozatoare a epocii sale, relatează ce s-a întâmplat cu Baraba, tâlharul salvat de mulțime atunci când l-au condamnat pe Iisus la moarte.
În filele acestui roman nemuritor, Corelli conturează destinul ucigașului Baraba în primele zile de după răstignirea lui Iisus Hristos. Uimit de neașteptata eliberare, Baraba se aventurează în căutarea femeii iubite, preafrumoasa Iudita Iscariot, sora lui Iuda. Este luat sub aripa lui de înțeleptul Melchior, un mag misterios care îi explică esența adevărurilor creștine. Pe fundalul frământărilor sociale generate și întreținute de arhiereii evrei Anna și Caiafa, se prefigurează evenimente memorabile care îi schimbă lui Baraba pornirea spre a face rău: întâlnirea cu Maria, Maica Domnului, învierea lui Iisus, moartea lui Iuda și tentativa de asasinare a lui Caiafa.
În cele din urmă, transformat și transfigurat, împăcat cu soarta lui, Baraba își acceptă moartea ca pe o eliberare binevenită.
Și dacă și tâlharul se poate mântui, atunci ce scuză mai avem noi, ceilalți?
MARIE CORELLI (1855-1924), pe numele său adevărat Mary Mackay, a fost o romancieră engleză.
S-a bucurat de un mare succes la public, romanele sale fiind vândute într-un număr record de exemplare și depășind vânzările combinate ale celor mai prolifici scriitori ai epocii – Arthur Conan Doyle, H.G. Wells și Rudyard Kipling – fiind cea mai citită scriitoare a epocii sale.
A debutat în 1886, cu A Romance of Two Worlds, roman ce asociază deja cele două teme recurente ale operei sale, ezoterismul și science-fiction.