Geamul dublu (E-book)

Geamul dublu (E-book)

Cod produs: Ebook_3
ISBN:978-606-9010-05-1
Traducător: Irina MARINESCU BERGMANN
Data publicării:2020
Format:epub
Nr. pagini:80
Disponibilitate:În stoc
21 lei

Descriere

Carte distinsă cu Premiul Uniunii Europene pentru Literatură în 2017 și cu Premiul pentru Literatură feminină din Islanda în 2016. 

A fost tradusă până în prezent în zece limbi.

 

Sinopsis:

De la geamul dublu al micului ei apartament din Reykjavík, o femeie de 78 de ani privește lumea exterioară, față de care se simte în același timp expusă și izolată. Rolul ei social s-a terminat, cu toate că își dorește să facă parte în continuare din mersul lucrurilor. Este singură, văduvă, copiii și nepoții sunt la casele lor și își văd de viețile lor. Mare parte din prieteni s-au dus și ei, iar cei rămași în viață sunt bolnavi ori neputincioși. Ea însăși își observă corpul cedând, memoria și simțurile degradându-i-se puțin câte puțin.
Cu toate acestea, în existența ei monotonă și solitară își face apariția un bărbat, un chirurg în vârstă divorțat, care o face să se simtă din nou vie, dorită și iubită. Dar oare este acceptabil, dezirabil sau măcar posibil să te îndrăgostești la bătrânețe? Legi sociale nescrise fac din iubirea la această vârstă un tabu sau un capriciu.
Geamul dublu este o fereastră deschisă către sufletul unei femei, o poveste emoționantă despre nevoia umană de conexiune, despre găsirea sensului în viață, despre tinerețea spiritului care ignoră neputințele trupului. Scris într-un limbaj poetic sensibil și empatic, romanul Halldórei Thoroddsen ne introduce într-un univers tulburător, cel al iubirii care se naște la apusul vieții, cântându-și, din leagăn, durerosul cântec de lebădă.

Halldóra Thoroddsen

Halldóra Thoroddsen (1950-2020) a fost o scriitoare și poetă islandeză. Absolventă a Facultății de Educație din Islanda în 1976 și a Academiei de Arte în 1986, Halldóra a lucrat ca profesoară, consilier educațional, designer grafic și directoare de programe la radiodifuziunea islandeză. Scrierile ei acoperă o amplă varietate de stiluri literare: poezie, proză scurtă, povestire, scenariu de film, microficțiune, roman.

Autoare prolifică, a debutat în 1990 cu volumul de poezie Stofuljóð (Poeme de salon); în 1998 a publicat Hárfínar athugasemdir (Observații subtile), apoi în 2002 a publicat o colecție de microficțiune 90 sýni úr minni mínu (90 de mostre din memoria mea). În 2005 îi apare al treilea volum de versuri, Gangandi vegfarandi (Trecători), iar în 2006, cartea de proză scurtă Aukaverkanir (Efecte secundare). Romanul Tvöfalt gler (Geamul dublu) a fost publicat în 2016 și a obținut în același an Premiul pentru Literatură feminină din Islanda (Fjöruverðlaunin), iar în anul următor, Premiul Uniunii Europene pentru Literatură. În 2017 a publicat volumul de poezie Orðsendingar (Comunicări), iar în 2018, romanul Katrínarsaga (Saga lui Katrín). 

Halldóra a trecut în neființă la 21 iulie 2020, la Reykjavík.

Icon securitate LibraPay